Contractul de inchiriere: ce trebuie sa stii + model

Autor:    Actualizat: 14.04.22

Gasirea unui apartament in chirie pentru prima oara este unul din acei pasi majori din viata de adult a fiecaruia dintre noi. Fie ca ti-ai inceput viata de student departe de casa, ai gasit un job platit mai bine sau simti nevoia unei schimbari, faptul ca esti aici si citesti acest articol este deja un prim pas pentru a face alegerea potrivita.

Mai jos vei citi despre:

Cu totii am auzit de povesti de groaza din partea cunoscutilor, in ceea ce priveste lumea chiriilor. De la proprietari cu cerinte absurde, blocuri cu bulina, la apartamente complet nepregatite pentru a gazdui vreun chirias, oricat de mici ar fi fost asteptarile. Bineinteles, lucrurile pot sta si altfel. Mutarea dintr-un loc in altul poate fi foarte dificila, dar totodata poate fi si cel mai bun lucru. Poate fi semnalul de alarma pentru o situatie din care vrei sa iesi sau poate reprezenta inceputul unei serii de evenimente pozitive. Oricum ai privi lucrurile, oriunde ai alege sa te muti, la sfarsitul zilei e important sa te poti simti ca acasa in locul pe care l-ai ales.

Care sunt primii pasi pe care trebuie sa ii faci?

chirie versus rata

Costurile chiriei sunt probabil cele mai mari costuri pe care le poti avea, mai ales atunci cand locuiesti intr-un oras mare. Cei mai multi specialisti financiari ne sfatuiesc sa nu cheltuim mai mult de 30% din venituri pe chirie, dar asta nu poate functiona intotdeauna, mai ales daca vrei sa ai un loc doar pentru tine. 

Ar trebui sa ai in vedere si cheltuielile de dinaintea mutarii propriu-zise, care includ o prima chirie, garantia pe care trebuie sa o platesti, costurile mutarii si noile contracte pe care va trebui sa le platesti, fie ca te gandesti la un abonament la sala din apropiere sau internet cu viteza mai rapida decat ceea ce ti se ofera. Incearca sa iti pregatesti din timp bugetul si sa incepi sa economisesti cu cateva luni inainte sa te muti.

Unde vrei sa locuiesti?

contract de inchiriere apartament

Stim cu totii ca preturile variaza de obicei in functie de zona in care alegem sa locuim, dar uneori aceste costuri extra pot avea sens sau nu. Poate fi greu sa alegi unde sa locuiesti daca esti nou in oras, insa e bine de stiut ca mediul ales poate avea o mare influenta asupra ta.

 

Niste lucruri pe care sa le iei in considerare:

Daca ai la dispozitie o masina, exista locuri de parcare?

Daca te bazezi pe transportul in comun, cat de usor te poti deplasa?

Este un cartier sigur?

Ai magazine in apropiere? Piata, parc, sala sau alte locuri importante pentru tine?

Avand in vedere locurile existente din centrul Bucurestiului sau din majoritatea oraselor din Romania, o cercetare mai ampla in ceea ce priveste siguranta cladirilor isi merita in totalitate timpul.

 

Beneficiile incheierii unui contract de inchiriere

Acum ca ai un buget si stii unde vrei sa locuiesti, hai sa discutam despre contractul de inchiriere si importanta sa. De ce este atat de important sa ai un contract de inchirere pentru noua locuinta?

obligatiile proprietarului contract de inchiriere

In primul rand, contractul de inchiriere anaf iti va oferi siguranta si drepturi, ca si chirias. De asemenea, te asiguri ca proprietarul va suporta cheltuilele in cazul in care se va sparge o teava, sau vor interveni alte probleme de aceasta natura.

In cazul in care proprietarul tau e o persoana curioasa peste masura si face vizite neasteptate sau se atinge de lucrurile tale, contractul va mentiona dreptul la folosinta linistita si netulburata a spatiului. 

Toate obiectele existente la predarea apartamentului vor fi precizate, astfel obiecte care nu au existat nu vor putea fi scoase din neant, iar daca iti faci griji de uzura acestora in timp, acesta este un lucru normal, iar nimeni nu se asteapta sa le primeasca inapoi ca noi.

Felul in care faci plata este deasemenea precizat in contractul de inchiriere, fie ca vei plati cash sau prin virament bancar. Tine minte sa ceri mereu chitanta daca faci plata cash, astfel vei avea dovada platii.

In cazul in care vrei imbunatatiri aduse apartamentului, se poate stabili de comun accord cu proprietarul ca acesta sa suporte cheltuielile, din moment ce apartamentul nu iti apartine.

Suma chiriei este mentionata in contractul de inchiriere, asadar nu va trebui sa te astepti la adaosuri surpriza la momentul platii.

Si nu in ultimul rand, esti asigurat ca nu vei fi dat afara din locuinta peste noapte sau peste o saptamana. In cazul unei situatii exceptionale din partea proprietarului, inca vei avea 60 de zile la dispozitie pentru gasirea unui nou spatiu, in urma unui preaviz.

obligatiile chiriasului contractul de inchiriere

Ceea ce tine de garantie, aceasta nu depaseste de regula chiria lunara, dar asigura-te ca este si aceasta mentionata in contract, altfel vei primi inapoi suma in functie de noroc, lucru care nu este tocmai favorabil.

 

Inregistrarea contractului de inchiriere la ANAF

Din 23 martie 2018 nu se mai cere proprietarilor depunerea contractului de inchiriere la administratia fiscala. Dat fiind felul in care se misca lucrurile in Romania in privinta birocratiei, aceasta declaratie poate fi depusa online, pe www.anaf.ro.

depunerea online a contractului de inchiriere la anaf

Aici si un link cu instructiunile care iti vor face viata mai usoara: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/decl_unica_16072018.pdf

 

Model contract de inchiriere apartament, locuinta

Uite un model de contract:

CONTRACT DE INCHIRIERE (Model)

Ziua ____, Luna ____, Anul_____

PARTILE CONTRACTANTE

____________________________________________________ domiciliat in ______________, sect. / judet ________________, str. ______________________________________, nr. ______, bl. _____, sc. _____, et. ______, ap. ______, identificat cu ______, seria ____, nr. ____, CNP __________________________, tel. ____________________, e-mail _____________________ in calitate de PROPRIETAR

si

____________________________________________________ domiciliat in ______________, sect. / judet ________________,  str. ______________________________________, nr. ______, bl. _____, sc. _____, et. ______, ap. ______, identificat cu ______, seria ____, nr. ____, CNP __________________________, tel. ____________________, e-mail _____________________ in calitate de CHIRIAS,

au convenit incheierea prezentului contract de inchiriere cu respectarea clauzelor de mai jos.

Intre partile mai sus mentionate intervine prezentul contract de inchiriere in urmatoarele conditii:

Art. 1. Proprietarul asigura chiriasului folosirea spatiului situat in _________________, sect. / judet ________________, str. ______________________________________, nr. ______, bl. _____, sc. _____, et. ______, ap. ______ . Obiectul inchirierii este format din _____________

_____________________________________________________________________________.

Art. 2. Bunul inchiriat nu este grevat de sarcini.

Art. 3. Proprietarul preda chiriasului bunul inchiriat la data de: _____________________.

Art. 4. Proprietarul preda chiriasului bunul inchiriat in buna stare:___________________ _________________________________________________________________________

 

PRETUL INCHIRIERII, MODALITATEA DE PLATA

 

Art. 5. Pretul inchirierii, respectiv chiria este de __________________________.

Modalitatea de plata:

  • chiriasul va plati anticipat pe ________________luni
  • chiria va fi platita in euro sau in lei la cursul ___________ din ziua efectuarii platii
  • chiria va fi platita la data de ________________ ale lunii
  • incepand cu data intrarii in vigoare a prezentului contract, chiriasul se obliga sa constituie un fond de garantie, echivalent al unei chirii lunare.

Art. 6. Cuantumul chiriei va putea fi modificat de catre parti, prin acord, pe baza de act aditional la prezentul contract.

 

DURATA CONTRACTULUI DE INCHIRIERE

 

Art. 7. Prezentul contract de inchiriere se incheie pe o perioada de _______ luni de zile, cu incepere de la data de ____________ pana la data de ____________.

Art. 8. Prezentul contract de inchiriere poate inceta si inainte de data sus mentionata prin acordul scris al ambelor parti.

Art. 9. Prezentul contract de inchiriere va putea fi prelungit prin acordul scris al ambelor parti pana la data expirarii prezentului contract si cu anuntarea partilor cu minim 30 zile in avans.

 

OBLIGATIILE PROPRIETARULUI

Art. 10. Proprietarul va preda chiriasului bunul inchiriat, precum si toate accesoriile acestuia, mobilat si in stare buna de functionare a instalatiilor, incepand cu data de _____________.

Art. 11. Proprietarul nu va stanjeni pe chirias in exercitarea dreptului de folosinta asupra bunului inchiriat.

Art. 12. Proprietarul nu va putea sa inchirieze bunul care face obiectul prezentului contract vreunui tert.

 

OBLIGATIILE CHIRIASULUI

Art. 13. Chiriasul se obliga ca pe toata durata inchirierii sa pastreze in bune conditii bunul inchiriat, precum si accesoriile acestuia, sa nu le degradeze sau deterioreze.

Art. 14. Chiriasul va folosi bunul inchiriat numai potrivit destinatiei prevazute in contract.

Art. 15. Chiriasul se obliga sa plateasca proprietarului chiria la termenul scadent convenit in contract.

Art. 16. Pe toata durata inchirierii, chiriasul va suporta toate cheltuielile referitoare la utilitatile consumate pentru folosinta bunului inchiriat, respectiv, gaz, curent, telefon, cablu, apa-canal, degajarea gunoiului, etc., dar si eventualele reparatii efectuate de asociatia de locatari, reparatii ce revin cota parte persoanelor ce locuiesc in imobil.

Art. 17. Chiriasul va efectua pe cheltuiala sa lucrarile de reparatii ale bunului inchiriat daca sunt deteriorate de culpa sa.

Art. 18. Chiriasul va raspunde de distrugerea totala sau partiala a bunului inchiriat care s-ar datora culpei sale

Art. 19. Chiriasul nu va face modificari bunului inchiriat decat cu acordul scris al proprietarului.

Art. 20. Chiriasul la expirarea acestui contract va restitui bunul inchiriat impreuna cu toate accesoriile acestuia in aceeasi stare in care le-a primit.

Art. 21. Chiriasul se obliga sa permita Proprietarului sa verifice starea imobilului, in orice moment al derularii contractului, cu anuntului prealabil al chiriasului.

Art. 22. Chiriasul are dreptul de a-i fi returnata suma achitata cu titlu de garantie, la finalul prezentului contract, cu conditia executarii corespunzatoare a obligatiilor asumate si ulterior semnarii de catre proprietar a procesului verbal de predare – primire al imobilului.

 

RASPUNDEREA PARTILOR CONTRACTANTE

Art. 23. Pentru neplata chiriei in termenele contractuale sau incalcarea oricarei clauze din acest contract, proprietarul poate solicita unilateral rezilierea contractului si evacuarea chiriasului.

Art. 24. Neplata facturilor de utilitati in termenul scadent atrage rezilierea de drept a contractului, fara notificare si fara interventia instantelor judecatoresti ori indeplinirea vreunei alte formalitati, cu consecinta retinerii de catre proprietar a garantiei achitate de catre chirias.

 

LITIGII

Art. 25. Eventualele litigii care s-ar putea ivi in legatura cu acest contractor pot fi solutionate pe cale amiabila, iar daca partile nu cad de acord vor fi solutionate de instantele de judecata competente.

 

ALTE CLAUZE

Prezentul contract de inchiriere intra in vigoare la data de ___________________.

Acest contract are ca temei dispozitiile legislatiei in vigoare.

Contractul si anexa au fost incheiate in 2 exemplare originale, unul pentru fiecare parte contractanta.

PROPRIETAR                                                                    CHIRIAS

__________________________                                         _________________________

Sursa Model Contract de Inchiriere: storia.ro

 

Te-ai lamurit si cu contractul de inchiriere, acum stii tot ce urmeaza sa se intample si cum te poti proteja ca si chirias.

Multi dintre noi suntem timizi atunci cand vrem sa intrebam un lucru sau alteori uitam complet ca avem dreptul sa facem asta, din diferite motive. Atunci cand facem un pas atat de mare precum mutatul, este mult mai bine sa iti invingi teama si sa pui intrebarile, oricum ar fi ele. Este mult mai bine decat sa nu stii raspunsurile sau sa afli pe parcurs, cu regret. E important sa stii cat mai multe detalii despre locul in care vei locui.

chirie sau rata

La ce sa fii atent inainte de a semna contractul de inchiriere

Iti venim in ajutor si cu o lista de intrebari pe care le consideram folositoare: 

Care sunt costurile la intretinere in perioada iernii?

Pot avea animal de companie? Este nevoie de o garantie in plus in acest caz?

Exista o limita de oameni cu care pot locui in apartament?

Ce reguli ale cladirii/comunitatii ar trebui sa le iau in considerare? Care sunt acestea?

Pot vopsi peretii? Pot pune cuie in perete?

La cine pot apela atunci cand am nevoie de reparatii?

Pe cine pot suna in caz de urgenta?

Cat de multi bani am nevoie la inceput, pentru a ma muta?

Care sunt penalizarile in cazul in care incalc contractul de inchiriere?

De ce acte aditionale mai am nevoie?

Cand anume ma pot muta?

tot ce trebuie sa stii despre contractul de inchiriere

Si cum increderea trebuie castigata si din fapte, incearca sa faci si verificari atunci cand esti la vizionarea apartamentului. Cu totii ne-am luptat cu presiunea scazuta a apei, lipsa de lumina, tevi murdare sau usa frigiderului care nu se deschide complet din cauza lipsei de spatiu. Locul in care vei aseza canapeaua sau colectia ta de viniluri poate fi stabilit atunci cand vei fi deja mutat.

Incearca apa la bucatarie, wc, si chiuvete.

Daca exista un aparat cu microunde, masina de spalat, aragaz, asigura-te ca acestea si functioneaza.

Ia in considerare si numarul de prize si felul in care sunt acestea distribuite.

Spatiile de depozitare sunt importante, deci e bine sa ai in considerare daca vei avea loc unde sa iti muti lucrurile.

Care este sursa de caldura pe care o ai pe timpul sezonului foarte rece, daca te gandesti la multele grade cu minus din Romania.

Verifica daca toate usile camerelor, dar si ale dulapurilor functioneaza corespunzator.

Urme de mucegai nimeni nu isi doreste, deci asigura-te ca nu exista.


In cele din urma, stim ca ti-am dat multe sfaturi pentru a face acest pas, dar ai luat in considerare si posibilitatea de a cumpara un apartament? Stim ca este o decizie importanta care necesita timp de gandire si analiza, dar merita sa o mentionam. Vezi ce buget ai la dispozitie si daca se merita cu adevarat sa platesti o suma pe care nu o vei recupera vreodata. Daca ai nevoie de mai multe informatii, stii unde ne gasesti!

 

Sursa foto: atriaresort.ro & Pexels.com

Vizionări

Premiile obținute de Atria Resort

premii